Sexus în Lexus – Maşina starurilor de la Hollywood
De-ar fi avut răbdare regizorul filmului “Titanic” pînă să se lanseze sedanul Lexus LS Hybrid (70.000$), scena horror în care DiCaprio şi Winslet îşi “înnoadă” degetele pe geamurile aburite ale maşinii (impuls sexual bilateral concretizat în cala vaporului) s-ar fi petrecut într-un habitaclu mai sigur, astfel încît subiecţii nu ar mai fi fost întrerupţi de şocurile impactului cu iceberg-ul ivit din abisuri. Modelul satelitului Toyota în SUA a fost votat cea mai sexy berlină cuvenită actorilor de la Hollywood.
NBA + GTB + LOVE – Maşina jucătorilor din NBA
Atunci cînd măsori peste 1,9 metri înălţime şi, implicit, baţi suta de kilograme, de bun-simţ este să-ţi iei automat gîndul de la roadstere. Dar nu este valabil şi-n cazul juăctorilor din NBA, care înscriu fiecare cîte 266.000 de puncte a cîte un dolar în contul dealerilor de la Ferrari pentru un 599 GTB Fiorano. Asta înseamnă să pui capac şi să înscrii slamdunk.
Chevy for Daddy – Maşina taţilor abia divorţaţi
OK, aţi ieşit pe uşa tribunalului, aţi scăpat de ea, sînteţi în culmea fericirii, aveţi tot timpul din lume ca să daţi iama prin localuri în care fetele dezorientate pendulează între iubit şi amant. Ultima condiţie nu o puteţi însă îndeplini decît dacă vă faceţi apariţia într-o decapotabilă Corvette (54.000$). În cazul în care “marfa” proaspăt urcată la bord ştie să gătească şi să calce, atunci o puteţi prezenta şi puştiului.
Din Cadillac îţi vin de hac – Maşina cuvenită mafioţilor
Cadillac Escalade SUV & Pickup ori “An offer you can’t refuse”, ar spune urmaşii lui Vito Corleone. Aidoma maşinilor cu mitraliere incluse în pachetul de bază pe vremea prohibiţiei, brandul prezidenţial a fost desemnat automobilul ideal pentru un tînăr mafiot sicilian sadea, iute la mînie, cu sîngele clocotindu-i în vine şi implicat în business-uri cu ulei de măsline extravirgin.
CTS-ul stimulează lobby plăcerii – Maşina senatorilor americani
De cînd există politică şi drept la vot, în jurul senatorilor americani au roit persoane care fac aşa-numitul lobby – activitate electorală tacită prin care se urmăreşte susţinerea unui candidat în schimbul unor promisiuni mai mult sau mai puţin deşarte. Astfel de persoane pot fi identificate după Cadillac-ul CTS aflat în proprietate (30.000$).
Punctul AMG – Maşina mamelor proaspăt divorţate
Mamele în situaţii similare, abia despărţite de taţii căzuţi în patima desfrîului, pot înfrunta destinul de după accelerîndu-şi-l într-un SL 65 AMG (190.000$). Ce altceva poate visa o femeie divorţată decît 604 armăsari-putere, toţi doar pentru ea? Ce altă răzbunare mai lungă şi mai lată ar putea exista pe acest Pămînt? Că, deh, vorba aia, e lung SL-ul, ba e lat.
May the Forbes Be with You – Maşina cititorilor Forbes
Cititorii revistelor, cotidianelor, site-urilor şi ai tuturor platformelor media Forbes preferă trendul impus de “dictatorii” modei mondiale, indiferent de sezon, de secol şi de context. Majoritatea lor au Maserati Quattroporte preţuit la 110.000$. În ce alt vehicul terestru v-aţi imagina un magnat care dejunează cu soţia, ia prînzul cu secretara şi cina cu bona (pe cînd prima din orar îi delapidează VISA Gold-ul la Harrods)?
Phantom(a) de la Operă – Maşina hip hop-erilor
Răspunsul la întrebarea anterioară este Rolls Royce – desigur, Phantom. Pe lîngă target-ul în care intră şi fanii Forbes, britanico-bavarezii (de cîţiva ani încoace) construiesc maşini mai mult pentru hip hop-eri, a căror opulenţă este direct proporţională cu încasările din albumele vîndute.
Dr. Lambustini – Maşina chirurgilor esteticieni
Chirurgii care au redimensionat cu asupra de măsură (în adevăratul sens al cuvîntului) cotele înregistrate la bustul multor femei din lumea întreagă au şi încasat bani cu nemiluita, motiv pentru care procurarea unui Lamborghini Murcielago (320.000$) le-ar asigura un flux continuu de noi cliente şi, de ce nu, cu nemulţumiri poate chiar în zonele inghinale. Dr. Lambustini le va da de cap.
Căluţul înaripat – Maşina stilului conservator
Conservatorii americani au un stil bizar de a-şi îmbina preferinţele, un mix între Aston Martin DB9 şi Ferrari 430. Deşi cele două mărci sînt concurente, pare-se că fiecăreia îi lipseşte ceva ce are cealaltă. Normal, una are aspectul flegmatic caracteristic britanicilor, iar Ferrari insolenţa macaronarilor putred de bogaţi.